Codrule versuri

Codrule, Măria Ta – George Coșbuc

Codrule, Măria Ta,
Tu, Stăpânul lumii!
Pe la noi, ce ne aduci
Din mijlocul lumii?

Codrule, cu frunza verde,
Ce mai faci, drăguțule,
Că de când nu ne-am văzut,
Multă vreme a trecut
Și de când m-am depărtat,
Multă lume am umblat.

Codrule cu rămurele,
Da-mi un loc de poposire,
Să-mi trag sufletul pe cale,
Că-s flămând de mângâiere.

Codrule, frate bătrân,
Înc-odată te mai vin,
Căci de când m-am depărtat,
Multă vreme a trecut.

Dă-mi un loc de poposire,
Să-mi trag sufletul pe cale,
Căci sunt robit de durere,
Iarăși să mă-nsuflețesc.

Aspecte importante ale operei

"Codrule, Măria Ta" de George Coșbuc este o poezie emblematică a literaturii române, reflectând legătura profundă dintre om și natură. Poezia este o conversație metaforică între poet și codru, simbolizând natura eternă și protectorul său. Codrul este perceput ca un martor tăcut al trecerii timpului și al schimbărilor din viața omului. Prin versurile sale, Coșbuc explorează frumusețea naturii, nostalgia și trecerea ireversibilă a timpului, făcând o analogie cu viața umană. Poezia se remarcă prin limbajul său liric, plin de imagini sugestive și emoție, având un impact puternic asupra cititorului. Aceasta este o celebrare a naturii și a relației intime pe care oamenii o au cu ea, subliniind importanța conexiunii cu mediul natural în viața fiecăruia.