Flori de mucigai versuri

Flori de mucigai – Tudor Arghezi

Le-am scris cu unghia pe tencuială,

Pe un părete de firidă goală,

Pe întuneric, în singurătate,

Cu puterile neajutate

De sfânta cerneală

Nici de vreun scrum de lumânare.

Am scris : “Pe scândura în care,

Neputrezit, odihneşte strâmb

Un mort,

Fără noroc, fără prieteni, fără nume,

Cu faţa-n jos, ca şi strămoşii lui de humă.

Am scris cu unghia pe tencuială.

Flori de mucigai.

Aveam săpat mai sus, pe rădăcină,

Un fel de grumaz, sfârşit de gâlci

Pe care se sprijinea trupul meu

ca şi un piron de fier, ruginit, înfipt

într-o cruce de lemn.

Acolo mi-am lăsat oasele,

Mi-am lăsat dinţii,

Şi mi-am lăsat cărţile,

Şi toate manuscrisele şi toate minciunile,

Şi toate adevărurile,

Şi toate cântecele,

Şi tot ce am mai avut.

Şi mi-am scris trupul pe scândură,

Că să-l citească vremurile,

Într-o singura floare de mucigai.

Am scris cu unghia pe tencuială.

Flori de mucigai.

Am săpat în tencuială unghia,

Am scris cu sânge şi sudoare,

Pe un părete de firidă goală,

Pe întuneric, în singurătate,

Cu puterile neajutate

De sfânta cerneală

Nici de vreun scrum de lumânare.

Am scris cu unghia pe tencuială.

Flori de mucigai.

Analiza operei "Flori de mucigai"

Poezia "Flori de mucigai" de Tudor Arghezi este una dintre cele mai emblematice lucrări ale poetului, reflectând o perioadă dificilă din viața sa. Scrisă într-un moment de izolare și suferință, opera surprinde esența condiției umane prin imagini puternice și simboluri profunde. Arghezi folosește un limbaj direct, simplu, dar cu o încărcătură emoțională intensă, pentru a exprima durerea și alienarea.

Metafora "flori de mucigai" reprezintă frumusețea născută din suferință, creativitatea ce izvorăște din condiții vitrege. Poezia este un testament al puterii de a crea și de a supraviețui în cele mai întunecate momente. Arghezi explorează ideea că arta și frumosul pot să răzbată chiar și din cele mai umile și neglijate locuri. "Flori de mucigai" este atât o confesiune personală, cât și o reflecție asupra naturii umane și a capacității acesteia de a găsi lumină în întuneric.