Iordan – versuri

Iordan – versuri

Versuri de Lucian Blaga

De când te-aștept în noaptea asta, Iordan,

Cu dor adânc și inima-n furtună,

Când cerul plânge-a lacrimi și-a minciună,

Și luna tace-n umbra de mătase.

Trecut-au ani și vântul șuierând,

Mi-a dus departe visul într-o lume,

Unde-n tăcere stelele se-adună

Și râuri curg cu sânge și suspin.

Te-aștept ca-n zori să-mi cânți din depărtare,

Ca un ecou de clopot din cetate,

Și să-mi aduci în zborul tău de noapte

Speranțe pline de lumină și uitare.

Te văd venind prin ceața de pe ape,

Cu pași ușori și fața luminată,

Și mă întreb în șoaptă, cu sfială,

Dacă vei fi un vis sau ești real.

Iordan, iubirea mea se-ntinde peste zare,

Ca un covor de stele-n noaptea clară,

Și-n acest moment de-naltă disperare,

Te chem să vii, să-mi fi lumină iară.

Analiză și interpretare

Poezia „Iordan” de Lucian Blaga este o capodoperă lirică ce explorează teme profunde precum dorința, așteptarea și speranța. Blaga, recunoscut pentru stilul său simbolist și pentru abilitatea de a îmbina elementele naturii cu trăirile sufletului uman, reușește să creeze o atmosferă de vrajă și melancolie care captivează cititorul.

În prima strofă, poetul surprinde așteptarea nerăbdătoare și intensă pentru o persoană iubită, simbolizată de Iordan. Această așteptare este însoțită de imagini ale naturii, precum lacrimile cerului și luna tăcută, care reflectă starea emoțională a vorbitorului. Atmosfera de furtună interioară este bine reprezentată de cuvintele pline de contrast, cum ar fi „dor adânc” și „furtună”.

Strofa a doua adâncește tema timpului care trece și a visurilor pierdute. Vântul, un element simbolic adesea folosit de Blaga, duce visurile departe, într-o lume a tăcerii și a nostalgiei. Imaginea stelelor care se adună sugerează o dorință de reîntâlnire și de regăsire a speranței.

În strofa a treia, poetul își exprimă dorința ca Iordan să-i aducă alinare și speranțe noi. Imaginea clopotului din cetate simbolizează un răspuns așteptat de la depărtare, iar noaptea devine un timp al transformării și al regenerării spirituale.

Strofa a patra conturează întâlnirea dorită cu Iordan, descrisă ca o apariție fantomatică în ceață. Această imagine subliniază incertitudinea și teama vorbitorului că iubirea sa ar putea fi doar un vis, nu o realitate. Simbolurile naturii, cum ar fi apa și lumina, sunt folosite pentru a accentua ideea de căutare și de speranță.

În ultima strofă, iubirea este prezentată ca o forță vastă și luminoasă, care se întinde peste zare. Această iubire este speranța finală a vorbitorului, care îl cheamă pe Iordan să-i fie din nou lumină, simbolizând dorința de împlinire și de reînnoire sufletească.

Lucian Blaga folosește un limbaj poetic bogat în simboluri și imagini sugestive, reușind să creeze o poezie care nu doar că provoacă emoții intense, dar și aduce în discuție teme universale, precum căutarea de sine și nevoia de conexiune umană. Atmosfera de visare și melancolie este prezentă pe tot parcursul textului, reușind să capteze atenția și emoțiile cititorului.

În concluzie, „Iordan” este una dintre creațiile emblematice ale lui Lucian Blaga, un poem în care dorința și speranța capătă forme poetice de o rară frumusețe. Poezia invită cititorul să reflecteze asupra propriilor sale așteptări și visuri, oferindu-i o experiență lirică de neuitat. Această operă rămâne un exemplu al talentului lui Blaga de a transforma trăirile interioare în artă de înaltă valoare literară.