Lasa-mi toamna pomii verzi – versuri

Lasa-mi toamna pomii verzi – Adrian Păunescu

Lasa-mi, toamna, pomii verzi

Si iarba din gradina,

Si fa-ma sa mai pot visa

In dulce, dulce tihna.

Nu-mi scutura toti trandafirii,

Nu-mi ofili povara,

Din tot ce am iubit candva

Mai lasa-mi macar vara.

Lasa-mi macar un colt de cer,

Un colt de albastrime,

Si fa-ma sa mai pot visa

Ca e totul pentru mine.

Lasa-mi macar un colt de nor,

Un strop de ploaie rece,

Si lasa-mi, lasă-mi înapoi

Ce timp nu poate trece.

Lasa-mi macar o raza-n zori,

Un colt de luna-n seara,

Si fa-ma sa mai pot visa

Ca-mi lasi macar o seara.

Analiza și Importanța Operei

„Lasa-mi toamna pomii verzi” este una dintre poeziile cele mai îndrăgite și cunoscute ale lui Adrian Păunescu, un poet emblematic al literaturii române contemporane. Poezia reușește să capteze esența nostalgiei și a dorinței de a păstra frumusețea și simplitatea vieții în fața necruțătoarei treceri a timpului.

Poezia este structurată în cinci strofe, fiecare având patru versuri, și este scrisă într-un limbaj accesibil, încărcat de emoție și sensibilitate. În fiecare strofă, poetul își exprimă rugămintea de a păstra o parte din natura și frumusețea lumii în fața inevitabilei treceri către toamnă, care simbolizează și trecerea timpului sau a vieții.

O temă centrală a poeziei este trecerea timpului și dorința de a păstra constantă o stare de fericire și liniște, simbolizată de imaginea pomilor verzi, a trandafirilor, a cerului albastru și a razelor de soare. Aceste imagini idilice sunt elemente comune ale vieții de zi cu zi, dar în același timp sunt și simboluri ale unei existențe ideale, armonioase și pline de sens.

Imaginile poetice folosite de Păunescu sunt simple, dar de un impact emoțional profund. Prin ele, poetul nu doar că descrie natura, ci și aprofundează legătura afectivă pe care o are cu aceasta, subliniind importanța păstrării unor colțuri de natură în suflet, indiferent de schimbările inevitabile ale vieții.

Rugămințile poetului sunt adresate toamnei, un simbol al declinului și al schimbării. Totuși, el nu cere imposibilul, ci mai degrabă exprimă o dorință umană universală și profundă de a conserva momentele frumoase ale vieții, de a păstra acele lucruri care ne aduc bucurie și liniște.

În contextul literaturii române, Adrian Păunescu a fost întotdeauna cunoscut pentru capacitatea sa de a aduce în prim-plan emoții puternice și de a încuraja reflecția asupra condiției umane. Poezia „Lasa-mi toamna pomii verzi” nu face excepție, fiind un exemplu perfect al sensibilității și profunzimii lirice care l-au consacrat pe Păunescu.

În concluzie, „Lasa-mi toamna pomii verzi” este o poezie care reușește să atingă corzile sensibile ale oricărui cititor. Este o invitație la reflecție asupra vieții, a trecerii timpului și a nevoii de a conserva frumusețea și simplitatea naturii. Prin versurile sale, Adrian Păunescu nu doar că ne face părtași la propriile sale emoții și dorințe, dar ne și încurajează să ne reconectăm cu esența vieții și a lucrurilor care ne fac cu adevărat fericiți.