Colo sus in vremea aceea – versuri

Colo sus în vremea aceea – Versuri

Colo sus în vremea-aceea,

Sfânta Maică pe câmp ședea

Și cu dor privea în zare,

La mândră împărăție.

Sus, pe ceruri, se ivea

Steaua sfântă și strălucea,

Purtând vestea cea aleasă

Că s-a născut Mesia.

Îngeri albi, cu fețe blânde,

Coborau din cer s-ascundă

În cântec de ler și pace,

Bucuria ce se face.

Păstorașii, în câmpie,

Îngeri blânzi au văzut ei,

Și spre iesle au pornit

Cu daruri pentru Cel Sfânt.

Maica Sfântă lăcrima,

Când pe Prunc Îl legăna,

Și cu dor la El privea,

Dominându-i fața Sa.

Analiza și Semnificația Poeziei

Colindul “Colo sus în vremea aceea” este o creație populară foarte cunoscută în tradiția românească, având o importanță deosebită în perioada sărbătorilor de iarnă. Această piesă literară este mai mult decât un simplu colind; este o poveste în versuri care îmbină teme religioase, tradiții și emoții profunde, aducând în sufletul ascultătorului o stare de pace și contemplare.

La prima vedere, colindul descrie un moment sacru și idilic în care Sfânta Maică privește spre mândra împărăție, fiind un simbol al speranței și al binecuvântării divine. Atmosfera este una de liniște și sacralitate, accentuată de prezența îngerilor care vestesc nașterea lui Mesia. Versurile simple și clare subliniază o scenă de naștere idilică, într-un cadru natural, în câmp, ceea ce simbolizează puritatea și simplitatea evenimentului.

Este important de menționat rolul simbolic al stelei care se ivește pe ceruri și care este un element central în multe colinde și tradiții de Crăciun. Steaua este un simbol al călăuzirii divine și al speranței, fiind cea care anunță nașterea Mântuitorului și care îi îndrumă pe păstori și, prin extensie, pe toți credincioșii, către locul sfânt al nașterii.

Îngerii, cu fețele blânde, care coboară pentru a răspândi vestea cea bună, aduc un mesaj de pace și liniște, subliniind ideea unui moment de armonie universală. Prezența păstorașilor care pornesc spre iesle cu daruri este o reflectare a smereniei și a devotamentului față de divinitate. Ei sunt exponenți ai simplului credincios care, indiferent de poziția sa socială, își îndreaptă gândurile și faptele către ceva mai presus de el.

Un alt aspect esențial al colindului este accentul pus pe emoțiile Sfintei Maici, care lăcrimează când Îl legăna pe Pruncul Sfânt. Acest moment de tandrețe și duioșie maternă adaugă o dimensiune umană și profundă narațiunii, reamintind de legătura intimă și sacră dintre mamă și copil. Este o scenă care îmbină divinul cu umanul, accentuând ideea că nașterea lui Iisus este un eveniment care unește cerul cu pământul.

Așadar, “Colo sus în vremea aceea” este mai mult decât un simplu colind; este o narațiune poetică plină de simbolism și semnificație profundă. Atmosfera de pace și liniște, îngerii care vestesc vestea cea bună, și emoțiile pure ale Sfintei Maici contribuie la crearea unei povești care nu doar că evocă semnificația religioasă a Crăciunului, dar și îndeamnă la reflecție asupra valorilor fundamentale ale umanității: iubirea, pacea, și speranța.

În concluzie, colindul “Colo sus în vremea aceea” rămâne un element esențial al patrimoniului cultural și spiritual românesc. Prin versurile sale simple, dar puternice, el reușește să transmită un mesaj universal valabil de-a lungul generațiilor, captivând sufletele și inimile tuturor celor care îl ascultă.