La mijloc de codru versuri

La mijloc de codru des – Mihai Eminescu

La mijloc de codru des
Toate păsările ies,
Din huceag de aluniș,
La voiosul luminiș,
Largi de frunze încărcate,
Fruntea pleșuvă și-o scaldă
Între plopii seculari,
Codrul pare-un munte-aflat
Într-un val de-albastre flori.

Sub un salcâm mititel,
Șade-un dascăl bătrânel,
Legănând un foiletor,
Pe care-i scris cu-nflăcărare
Mersul stelelor ce ard
Când fluturi se-nalță-n zbor,
Săptămâni și luni ce trec
În dumbrava cea cu tei.

Frunza verde, ram de fag,
Bătut de vântul pribeag,
Peste cer, în lung și-n lat,
Norii își fac drum cu stat.
Codruel, cu râul tău,
Îmbrăcat în strai de-argint,
Veșnic pare un colind
Sub a cerului flori.

Ce frumoasă-i primăvara
Te răsfață-n mângâierea-
Adâncului codru verde,
Când e vară-n câmpul mare.
Cu inima ta plecată
Îți răspunde un sărut.

Primăvara-n codru mare
Când e ziuă cald pe vale,
Înfloriți-s plopi și tei,
Înflorite-s ramurile-
Codru verde, codru-nalt,
Codru drag, codru cu dor.

Așa cântă-n codru toți,
Căci au suflete de oameni,
Dintr-un dor ce nu se stinge
Cât va fi pământ și cer.

Analiza operei "La mijloc de codru des" de Mihai Eminescu

Poezia "La mijloc de codru des" de Mihai Eminescu este o capodoperă lirică ce surprinde frumusețea și serenitatea naturii din mijlocul unei păduri. Eminescu folosește o gamă variată de imagini poetice pentru a descrie un peisaj idilic unde păsările cântă, florile înfloresc și natura își urmează cursul veșnic. Poezia este compusă din strofe ce alternează între descrierea elementelor naturale și stările sufletești provocate de acestea.

Un aspect central al operei este armonia dintre om și natură, redată prin figura dascălului bătrân care, sub un salcâm, se bucură de frumusețea florilor și a cerului înstelat. Poezia evocă o atmosferă de pace și contemplare, invitând cititorul să se conecteze cu natura și să se bucure de momentele simple, dar pline de semnificație pe care aceasta le oferă.

Imaginile poetice, precum "frunza verde, ram de fag" sau "codru cu râul tău", creează o simfonie vizuală și auditivă care transformă peisajul într-un tablou vivid. Limbajul utilizat de Eminescu este plin de muzicalitate și ritm, accentuând frumusețea naturală și eternitatea momentului. Poezia nu doar descrie un peisaj, ci evocă emoții și gânduri profunde despre legătura dintre om și natură, îmbinând armonios simbolurile cu stările sufletești.

În concluzie, "La mijloc de codru des" este un exemplu strălucit de poezie eminesciană, caracterizată prin profunzime, frumusețe și sensibilitate artistică. Opera rămâne un testament al dragostei lui Eminescu pentru natură și un apel la reîntoarcerea la esențele simple și autentice ale vieții. Această poezie continuă să fie apreciată pentru abilitatea sa de a transporta cititorul într-o lume de basm, plină de lumină și liniște.