Zdreanta versuri

Zdreanța de Tudor Arghezi

Ce e acel ghemotoc de blană,

Ce se ține-n coadă tot timpul?

Nu-i altceva decât un câine,

Pe numele său, Zdreanța.

Cu ochii mari și curioși,

El alergă și se rotește,

Prin curte și prin grădină,

Parcă ar fi în căutare.

Zdreanța-i un câine micuț,

Dar plin de viață și veselie,

Întotdeauna gata de joacă,

Cu o coadă care nu stă locului.

Când soarele strălucește sus,

Zdreanța se ascunde la umbră,

Dar îndată ce simte răcoare,

Revine iar la joaca lui.

El nu cunoaște odihna niciodată,

De dimineața până seara,

Zdreanța caută și se agită,

Un mic explorator neobosit.

Blana-i zburlită și ciufulită,

Îi dă un aer deosebit,

Făcându-l pe Zdreanța unic,

Între toți cățeii din lume.

De multe ori, în colțuri ascunse,

Zdreanța găsește mici comori,

Jucării vechi sau bucăți de lemn,

Pe care le aduce cu mândrie.

Aspecte importante ale operei

Poezia "Zdreanța" de Tudor Arghezi este o descriere plină de viață și culoare a unui câine mic, dar plin de energie și curiozitate. Arghezi surprinde, prin versuri simple dar expresive, personalitatea jucăușă și aventuroasă a lui Zdreanța. Câinele este descris ca un companion loial și bucuros, mereu în mișcare și dezvăluindu-și inocența și veselia copilărească. Arghezi reușește să creeze o legătură emoțională între cititor și personajul său, Zdreanța, prin detalii despre comportamentul și aspectul său distinctiv. Poezia, deși aparent simplă, ascunde o reflecție asupra bucuriilor simple ale vieții și a fericirii pe care o aduc lucrurile mărunte. Zdreanța devine un simbol al bucuriei pure și al dragostei necondiționate, oferind o lecție prețioasă despre cât de important este să ne bucurăm de fiecare moment.